andreibartesch.com

Pentru turisti din Mamaia recomand sa mancati la restaurantele din Constanta si nu la cele din statiune. Sunt foarte putine restaurante in statiunea Mamaia la care merita sa te “aventurezi” la masa.

Restaurantele din Mamaia:

- au mancare in general ok si chiar gustoasa dar ce se intampla in spatele usii de la bucatarie tine de filmele horror;

- investitiile in restaurantele/terasele/fast-food-urile din statiune sunt minime sau uneori inexistente; (nu se iau in calcul varuirea locatiei si stergerea geamului dupa perioada din extrasezon)

- angajatii sunt necalificati, neinstruiti si cu gandul la bacsis iar servirea de multe ori lasa de dorit;

- angajatii sunt de multe ori mai putini decat este necesar;

- proprietarii sunt de multe ori”afaceristi” locali pusi pe capatuiala;

De ce restaurantele din statiunea Mamaia au aceste conditii?

Nici un proprietar, care vrea sa obtina in profit anual frumusel in 4 luni, nu o sa investeasca in echipamente de bucatarie noi, in personal calificat, in respectarea normelor igienico-sanitare, in amenajarea locatiei, in promovare.

Acesti afaceristi vor prefera sa plateasca cu plicul pentru vadul comercial si pentru a nu respecta legea.

In concluzie recomand sa mancati la restaurantele din Constanta.

Cateva exemple: Bueno, New Pizzico, Irish Pub, Marco Polo, Crazy, Rustic si multe altele.

Un prieten citindu-mi blogul mi-a spus sa pun o poveste interesanta pe blog. Presupun ca multi din cei care o sa vada povestea au mai auzit de ea. mie mi-a placut si am zis sa o postez.

” Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri. Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare de maioneza gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin iar acestia au fost de acord ca era.
Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba iar acestia au raspuns in cor:

- Pliiin!
Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan umplandu-l de aceasta data definitiv.
Studentii au ras.
- Acum, a spus profesorul dupa ce hohotele s-au domolit, as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingile de golf reprezinta lucrurile importante pentru voi, familia, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre, si ca daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina.

- Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte.

- Daca veti incepe cu nisipul, a continuat el, nu veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si pietricelele.
- La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine.

- Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Fa-ti controale medicale periodic, iesi in oras la cina, joaca golf, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv. Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.
Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cani de cafea. Profesorul a zambit:

- Ma bucur ca intrebi asta, ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cani de cafea, impreuna cu un prieten. “

Era o duminica ploioasa spre seara, undeva prin august. Dupa o seara prin cluburi, m-am trezit si imi era cam foame, iar frigiderul era mai mult decat gol. Vorbesc cu Ramy sa mergem sa mancam undeva, undeva unde nu am mai fost. A sugerat sa mergem la Caru cu Bere. M-ai fusesem acolo. Ramy o suna pe Mirela sa o intrebe daca vrea sa mearga si ea. Au hotarat sa mergem la restaurantul Burebista la recomandarea Mirelei. Ajungem dupa o ora. Eram deja 4. Eu, Ramy, Mirela si Andrada.

Se pare ca a mai mancat si Alex la Burebista

Restaurantul Burebista se afla pe Calea Mosilor la nr. 195, sector 2. Mai exista unul, tot restaurant Burebista dar cu specific vanatoresc pe strada Batistei nr. 14. Am parcat oarecum repede cu toate ca era plin prin de masini in jur. Restaurantul se afla la parterul unui bloc care e plin cu conducatori auto si mi-a fost teama ca o intampin dificultati la parcare. Am parcat in fata restaurantul si cum am coborat din masina, hop a sarit si “paznicul” restaurantului cu o umbrela dupa el sa ne escorteze pana la intrarea in restaurant. Cum fetele au fost multumite de “tratatie” am scos 3 lei si i-am oferit binevoitorului paznic. Sa uitat la mine si a bombanit: “Doar atat?!”. Atunci mi-am dat seama ca paznicul probabil castiga uneori mai mult ca mine intr-o luna buna.

Am intrat si ne-am asezat la masa. Apare ospatarul, mai in varsta decat restul ospatarilor din alte restaurante, ceea ce ma mirat la prima vedere. Comportamentul lui era oarecum exemplar pentru un ospatar dar la limita unui ospatar smecheras, dupa cum am dedus din gestuculatie, intonatie si comportamentul lui. Am privit prin restaurant si mi-am dat seama ca toti erau acelasi gen.

Ne uitam in meniu si ne hotaram ceea ce dorim. Evident ceea ce am ales nu mai era facut deoarece “se prepara numai pentru  pranz” INtrebam ospatarul ce maia re atunci. Evident ca a spus “restul preparatelor din meniu”. Am uitat imediat de ciorbele traditionale romanesti cu toate ca trecusera doar 4 ore de la pranz. Ne mai uitam toti 4 in meniu si pana la urma comandam doar felul doi.

Preturile ok pentru un restaurant cu specific romanesc de calitate medie in sensul ca nu o dadeau in nesimtire doar pentru ca era un restaurant cu concept. Am savurat o tigaie picanta, pomana porcului, sarmalute in foi de vita cu mamaliguta, bulz ciobanesc (parca!). Am mancat un pic la comun ca sa vedem daca mancarea este buna.

Mancarea a sosit repede, a fost gustoasa si servirea ireprosabila. Nu a fost excelenta pentru a ma face sa mai trec pe acolo si alta data dar mai mult decat buna pentru acel moment.

Problema. Evident ca nu totul putea sa fie perfect. Cand savuram linistiti mancarea si-au inceput spectacolul formatia restaurantului. Formatia era compusa din 4 domni. Vocalistul, un domn imbracat in haine traditionale romanesti cu o figura de lautar 90% dar cu voce 100%. Era insotit de un tanar cu acordeun cu o camasa specifica straielor traditionale si cu pantaloni D&G si pantofi de manelist. La viaoara si bas doi domni mai la varsta a doua, “trecuti prin viata de lautari”. Cantau destul de placut. Era bine de fapt, deoarece cantau la doua mese departare de masa noastra. Noi zambeam, ne simteam bine, glumeam dar deodata am vazut ca s-au mutat la alta masa. La cea de langa noi. Initial am crezut ca ei canta la cerere dar de fapt situatia nu statea chiar asa. Acolo au cantat 3 melodii iar la a patra s-au oprit si au facut o pauza, au vorbit membri formatiei intre ei si-au impartit bani si se uitau catre noi.

Evident ca au venit in spatele meu, fiind sigurul barbat, si imi cantau la ureche despre cucerirea domnisoarelor fecioare, melodii din Bucurestiul de alta data. Mancarea imi intra cu noduri apa cu goluri de aer. Canta o melodie, noi inca zambeam, canta a doua melodie, noi nu prea mai puteam sa mancam, canta a treia melodie, ne uitam unii la altii si ne intrebam daca mai pleaca sau nu. S-au orpit. Am crezut ca pleaca. Ne-am inselat. Vocalistul ne intreaba:

“Aveti o preferinta?”

Ne uitam unul la altul mirati ca noi de fapt eram niste profani in muzica lautareasca de restaurant. Ne uitam la vocalist si ridicam din umeri. Cel de la vioara zice cu voce tare sa auda jumatate de restaurant: “Maeeestree, alegeti dumneavoastra”

M-am simtit ca intr-o piesa proasta de teatru. Deja mancarea nu mai avea gust. Ramy imi intinde 20 de lei si imi spune:

“Mai pune si tu si sa le dam bani sa plece”

Asa am si facut cu 40 de lei au plecat foarte bucurosi, parca au invins. Am simstit ca am dat bani la niste cersetori de care nu mai scapam.

Asadar macarea, localul, servirea, atmosfera, restaurantul, ospatarul, parcarea a fost ok. Paznicul parcarii si formatia restaurantului nu a fost ok. Ne-am simtit jefuiti. Nu am dorit sa ne cante, ne-au cantat pana la urma, am dat bani ca sa ne lase sa mancam si au facut impresie proasta, cel putin noua, poate altora le place, dar noua nu.

De atunci nu am mai fost pe acolo.

De multe ori o auzeam pe Ana ca vrea sa mergem sa mancam la un restaurant chinezesc, unde a mancat ea cu prietenul ei de cateva ori. Avea motivele ei: mancarea ieftina, gustoasa, consistenta si proaspat prepara, fara conserve sau semipreparate. Personal, nefiind un consumator de mancare chinezeasca nu aveam deloc tragere de inima sa merg.

Restaurantul se numeste Haerbin si se afla in zona Piata Alba Iulia, pe strada Paunescu Palin la numarul 12. Se intra din bulevardul Decebal.

Pana la urma a venit si ziua cand am ajuns la vestitul restaurant chinezesc.
Singur sau cu cineva care nu mai mancase acolo sigur nu ajungeam sa degustam specialitatile chinezesti. In plus habar nu aveam ce sa comand. Daca meniul era numai in chinezeste, daca ospatarii sunt chinezi si nu ma inteleg cu ei, daca imi auduc cine stie ce fel de mancare, daca nu imi place?
Vorbesc cu Ana si dupa o zi de munca ma intalnesc cu ea si mergem sa „bagam la ghiozdan” ceva „chinezarisme”.

Ajungem la fata locului. Intr-o casa romaneasca, care nu iti dadea senzatia ca e un restaurant chinezesc decat dupa zidul ridicat in stil chinezesc, se afla restaurantul cu aproximativ 10-12 mese de 4, 6, si 12 locuri. Spatiul relativ mic. Totul se intampla in 3 camere si un hol de dimensiunea unei camere. Terasa era deja inchisa deoarece sosise toamna. Decorul saracacios cu putine obiecte tipic chnezesti, dar indeajuns ca sa iti dea senzatia ca te afli intr-un restaurant cu acest specific. Prima impresie dupa primele 2 minute a fost ca am „aterizat” intr-o „bomba”. Ei… nu a fost chiar asa. Ospataritele, din Romania, deci am scapat de teama unor ospatari chinezi, meniul in romaneste, pe o foaie A4 plastificata. Ana tinea sa ma convinga ca este ok, ca restaurantul este simplu, dar mancarea face totul. Comandam pui cu gust de peste (nu are gust de peste, dar e minunat), urechi (ciuperci chinezesti, eu habar nu aveam), pui in sos dulce, orez cu ou, sos dulce, sos de soia si ceva de baut. Am mers pe mana Anei, ca era oarecum experta.

Soseste mancarea in aproximativ 15 minute, indeajuns sa fie preparata pe loc. Vizual arata foarte bine. Am inceput sa mancam. Dupa ce am combinat felurile intre noi si am golit platourile cu mancare am tras si concluzia. Mancarea foarte gustoasa, indestulatoare, am simtit explozia de gusturi, sosurile excelente in combinatie cu mancarea.

Toata distractia a costat 50 de lei, in concluzie destul de ieftin pentru doua persoane iar calitatea mancarii nota maxima. Am ramas oarecum magulit de simplitatea restaurantului in comparatie cu calitatea mancarii si servirea, comportamentul ospatarilor. Cu siguranta daca localul ar fi beneficiat de investitii in decor mancarea ar fi fost mai scumpa, dar eu personal prefer sa mananc bine intr-un decor normal si sa platesc un pret acceptabil.

Curios a fost ca la momentul sosirii noastre restaurantul era aproape gol, la ora 18:30, dar imediat dupa nici 20 de minute s-a umplut, iar clienti care mai soseau nu mai aveau unde sa se „cazeze”. In concluzie, daca nu vi cand e gol, ori iti faci rezervare ori mananci in alta parte.

Voi mai merge sa mananc si la alte restaurante chinezesti dar pana atunci recomand acest restaurant.

Ma suna intr-o joi un prieten din Constanta si imi spune ca vine in weekend pe la Bucuresti sa iesim si sa ne distram. Eu accept. Soseste si iesim prin oras. Dupa ceva alergatura ne apuca foamea.
„Unde mancam?”, sunt eu intrebat.

„ Hai la un restaurant chinezesc, fara pretentii dar unde se mananca bine”, zic eu
Ajungem la restaurantul chinezesc si avem ghinion ca era aglomerat. Ma gandesc mai bine si imi vine in minte povestea unui tip, care iesea cu o amica, ca recomandase restaurantul Vama Veche.

Ajungem la locatie si intram. Restaurantul se afla intr-o casa din perioada interbelica (sau chiar mai veche, nu ma pricep prea bine). Linistit, decor placut in stil interbelic de aici si faptul prin care am fost surprins. Eu fiind din Constanta ma asteptam sa fie un restaurant cu decor gen statiunii cu acelasi nume, cu tema marina, cu stuf si toate cele. Nu a fost chiar asa.

Un alt lucru de care am fost placut surprins a fost faptul ca majoritatea clientilor erau diferiti. Puteai sa vezi si oameni mai instariti, de genul care ii vezi in restaurantele cu fite, si mai putini instariti de genul care chiar il vezi in statiunea de pe litoralul romanesc. Tineri, in gasca, precum si persoane la varsta a doua chiar si a treia care savurau masa in cuplu.
Servirea placuta si promta, ospatarul ingrijit, zambitor, care iti dadea senzatia ca ai ajuns acolo unde trebuie.

Dupa ce ne-am zgandarit in meniu, ne hotaram ce dorim de baut si ce vrem de mancare. Dupa cateva minute de suspans aleg un snitel din piept de pui denumit „Snitel Gigant”. In gandul meu aceasta denumire aducea mai mult a denumire pompoasa, care sa te faca sa comanzi dar aici am avut a 3-a surpriza.

Am asteptat un timp destul de mult (aprox. 20 minute), dar am acceptat gandindu-ne ca e normal sa gateasca mancare mai greu, dar macar sa fie buna, gustoasa si sa ne saturam.
Surpriza mare a fost cand a sosit ospatarul. Nu am primit o farfurie cu un snitel gigant, am primit un platou cu un snitel monstruos de mare. Am zis „wow” si m-am pus pe treaba. A fost prima data cand am iesit infrant in lupta cu un snitel. NU am putut sa il termin, dar cred ca se intampla si la case mai mari.

Alte aspecte de mentinut: vesela si tacamuri curate, de calitate, pahare branduite cu bautura care o serveai (am mai baut si suc in pahar de bere), servirea profesionala. Am fost intrebati atunci cand trebuia, nefiind nevoie sa mentionam noi nimic.

Multumiti de serviciile si mancarea restaurantului dar si cu burta plina am plecat prin oras catre distractiile nocturne.

Recomand celor care doresc sa manance la restaurant Vama Veche Km0.
Acesta este situat in zona Gradina Icoanei, pe strada Cristofor Columb nr. 13, pozitionat prin centru Bucurestiului, intre bulevardul Gheorghe Magheru si bulevardul Dacia.

Intr-un weekend ajung acasa la ai mei, la Constanta. Cu cateva zile in urma vorbisem cu 2-3 prieteni din copilarie sa iesim in statiunea Mamaia sambata seara. Obiectivul: sa stationam la un restaurant cu prietenele, iubitele, logodnicele (fiecare cu e avea) si sa ne mai vedem, sa mai vorbim si sa mancam ceva. Ne intalnim la Casino. Aglomeratie mare in zona. Terasele si restaurantele full toate. Dupa ce ne perindam prin zona Casino-ului alegem o terasa unde am gasit locuri. Terasa se numeste D’amico. Ne asezam si dupa 10 minute apare si ospatarul. O domnisoara draguta si un pic agitata. Eram 5 persoane. Ne aduce 3 meniuri, ne impartim toti 5 pe cele 3 meniuri si dupa inca 10 minute eram deja hotarati ce sa comandam. Au urmat inca 15 minute de cand am inchis meniurile si le-am pus deoparte pana sa soseasca ospatarita. Ospatarita ne intreaba, iar agitata si grabita, atenta mai mult pe terasa decat la noi, daca ne-am hotarat si ce dorim sa comandam. Comandam pe rand sucurile si ajungem la mancare. O atentionez sa nu ne greseasca comanda, deoarece observasem ca nu prea era atenta la ce comandam si ne intreba de 2 ori ceea ce dorim. Comand o ciorba de burta si o pizza. Urmeaza restul sa comande. Comanda prietena unui prieten. Ea cere o salata de telina. O intreaba pe ospatarita daca maioneza este proaspata, daca este amestecata cu telina, daca este maioneza cumparata la tub sau preparata in bucatarie.

„ – Este maioneza de cumparat? salata e amestecata cu maioneza?”

„ – Este cumparata! si nu este amestecata”

“- Bun, atunci am rugamintea sa imi aduci maioneza separat pe o farfurie”

“- Binenteles” vine replica domnisoarei care ne prelua comanda.

A urmat apoi o perioada destul de lunga, de aproximativ 20 de minute, timp in care am asteptat bauturile. Acestea nu au sosit reci. Cum era de asteptat s-a intamplat prima greseala. Unul din sucuri a fost gresit adus. In loc de 7-Up a aduc un Pepsi. O atentionam pe domnisoara care ne servea ca a gresit si sa aduca un alt suc. Binenteles ca paharele nu erau unele din cele mai curate, dar am trecut cu vederea, mi-am baut berea din sticla.

Dupa inca 20 de minute apare si mancare. “Totul a fost ok” as fi dorit sa imi spun, dar nu a fost nici pe departe asa. Tacamuri murdare, farfurii ciobite aduse repede si puse in fata in 2 minute, de parca se inchidea restaurantul. Mie imi pune ciorba de burta, saracacioasa inca de la prima vedere, deci clar nu am avut o atractie. Nici bine nu ma apuc sa o sarez, ca observ oarecum nedumerit cum vine si pizza.

“- Dar sa sti ca eu nu am inceput sa mananc ciorba si nu inteleg de ce imi aduci si pizza” ii transmit oarecum ironic si dandui de inteles ca nu trebuia sa aduca pizza decat dupa ce termin ciorba.

“- Eu am dat comanda la bucatarie si s-au preparat toate, nu am ce sa mai fac acum”

Primul instinc a fost sa ii spun sa ia pizza, sa o aduca dupa ce termin ciorba si dupa o pauza de 10 minute in care sa mai respir si eu. M-am razgandit. Nu de alta, dar imi era teama sa nu imi aduca pizza inapoi cu cateva “ingrediente” in plus. In acelasi timp prietenei prietenului meu i-a adus salata de telina. Maioneza era pusa deasupra salatei si nicidecum separat pe alta farfurie.

Ii facem semn ospataritei si o chemam. Ii explicam ca i-am cerut sa aduca separat maioneza si sa ia salata, iar ea, putin iritata ne spune sec:

“- Asa era facuta” apoi pleaca (fara sa isi ceara macar scuze de greseala ei sau a bucatariei).

Timp de jumatate de ora nu a mai trecut pe la noi. Scrumiera nu a schimbato, sticlele goale de pe masa nu le-a luat, farfuriile de la primul fel nu le-a vazut, cu toate ca noi terminasem si primul fel si al doilea fel. Pana la urma o zarim si o chemam. Ii spun sec:

“- Te rog sa chemi seful de sala, deoarece doresc sa vorbesc cu el”. Deodata se schimba la fata si se sperie putin. Oare credea ca dupa ce servicii am beneficiat nu ne vom sesiza? Macar asa de forma.

Soseste un domn, imbracat ca si ceilalti ospatari si ii explicam:

- un suc a fost gresit adus:

- salata de telina am ceruto cu maioneza separat si a fost adusa cu maioneza pusa pe salata;

- pahare si tacamuri murdare, masa nu a fost curatata cand ne-am asezat, farfuriile ciobite;

- bauturile nu erau nici reci dar nici calde;

- felul I si felul II puse ambele deodata pe masa, ca la cantina;

- comportamentul ospataritei lasa de dorit;

- debarasarea mesei in timpul sederii nu s-a realizat;

Seful de sala s-a limitat sa ne explice ca este noua si ca o sa o dea afara pe ospatarita la sfarsitul programului, ca isi cere scuze si ca nu se va mai repeta. Standard, ca o poezie care a mai repetato cu siguranta de multe ori. Pe tot parcursul serii am observat ca in dreptul casei de marcat statea un domn care nu parea a angajat. Mi-am dat seama ca el este patronul.

Cerem nota de plata si surpriza! Salata de telina era introdusa in nota, cu toate ca nu sa atins nimeni de ea si a fost luata imediat de binevoietoare domnisoara care ne-a servit. Cand a venit sa i-a nota de plata ii transmitem ca dorim sa vorbim cu proprietarul. Primul instinc a fost ca nu il cunoaste. L-am aratat pe domnul de langa casa si imediat si-a dat seam ca stim despre cine este vorba. Vine proprietarul, se prezinta “Domnul Cristi” si ii explicam inca o data cele intamplate. Din nou mii de scuze, se greseste, e incepatoare, ca nu se va mai repeta. Cel putin la el mi s-a parut ca a spus cu sinceritate. Am scapat totusi fara sa platim salata de telina, in rest si-au batut joc de noi pe banii nostri. Spaga (bacsisul) ospataritei a lipsit cu desarvarsire. daca aveam o punguta cu marunt, cred ca asa plateam.

Oare cine este vinovat in povestea asta?!